Acordare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional
Acordare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional
Primăria comunei Zorleni, prin Compartimentul asistență socială, în perioada 01.09.2020 – 10.09.2020, demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.
Potrivit acestui act normativ, copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar ( grădiniță), primar și gimnazial, fără sprijin material, cu venituri la nivelul veniturilor sociale minime acordate familiei acestora, beneficiază în anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar.
Tichetele sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în: articole pe papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.
Destinatar final al acestui sprijin educațional este copilul, titularul tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional fiind reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.
Condițiile de eligibilitate pentru destinatarii finali – copiii cei mai dezavantajați din invățământul de stat preșcolar
- să aibă domiciliul/reședința pe raza comunei Zorleni;
- venitul lunar net pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură prevăzut de Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, respective până la 284 lei ;
- să facă dovada înscrierii copilului într-o unitate de învățământ preșcolar 2020-2021 ;
Condițiile de eligibilitate pentru destinatarii finali – copiii cei mai dezavantajați din invățământul de stat primar și gimnazial :
- să aibă domiciliul/reședința pe raza comunei Zorleni;
- venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an este de până la 1.115 lei ;
- să facă dovada înscrierii copilului într-o unitate de învățământ primar sau gimnazial 2020-2021.
Pentru anul şcolar 2020-2021 cererile se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, în perioada 01.09.2020- 10.09. 2020 la sediul Primăriei comunei Zorleni, din satul Zorleni, în cadrul programului cu publicul, însoţite de următoarele actele doveditoare:
- acte de identitate ale părinților /repezentantului legal ( în original și copie);
- documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după caz (hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției ; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/ hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/ dispoziția autorității tutelare, potrivit legii ) ;
- certificatele de naștere ale copiilor ( original și copie) ;
- dovada înscrierii la grădiniță/ școală ;
- certificat de căsătorie părinți în original și copie ( după caz) ;
- certificat de deces părinte ( unde este cazul) în original și copie ;
- acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz) ;
- hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).
Cererea împreună cu documentele în forma scanată poate fi transmisă și electronic la următoarea adresa de e-mail a instituției: primarie@zorleni.ro și poate fi descărcată de pe site-ul Primăriei comunei Zorleni www.zorleni.ro
Beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare precum și pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot beneficia de tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, în baza listelor întocmite în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) O.U.G. nr. 133/2020, aceste persoane având obligația să depună doar dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020/2021.
Prima evaluare a cererilor depuse, însoțite de actele doveditoare se va realiza în perioada 10.09.2020-14.09.2020, urmând ca Primăria comunei Zorleni să înainteze lista destinatarilor finali către Instituția Prefectului – Județul Vaslui.
Compartimentul asistență social din cadrul Primăriei comunei Zorleni are obligația de a actualiza lunar lista destinatarilor finali și de a o înainta Instituția Prefectului – Județul Vaslui, în consecință, sunt acceptate și solicitările depuse peste acest termen, acești solicitanți urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii.Informații suplimentare se pot solicita și telefonic la numărul 0235/425000
Reglementari Ordonanța militara
A N U N Ț
În conformitate cu prevederile art.2 din Hotărârea nr.7 pentru aprobarea măsurilor necesare pentru gestionarea infecțiilor cu Coronavirus pe teritoriul, județului Vaslui, emisă de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui, vă facem cunoscute reglementările prevăzute la art.3,4,5 și 7 din Ordonanța militară nr.2/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
Art. 3. – (1) Circulatia persoanelor in afara locuintei/ gospodariei se efectueaza numai cu respectarea masurilor generale de prevenire a raspandirii COVID-19 si evitarea formarii oricarui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se intelege alaturarea unui numar mai mare de 3 persoane care nu locuiesc impreuna.
Art. 4. – In intervalul orar 6,00-22,00 se recomanda ca circulatia persoanelor in afara locuintei/gospodariei sa se efectueze numai pentru urmatoarele motive:
a) deplasarea in interes profesional, inclusiv intre locuinta/gospodarie si locul/locurile de desfasurare a activitatii profesionale si inapoi;
- b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acopera necesitatile de baza ale persoanelor si animalelor de companie/domestice, precum si bunuri necesare desfasurarii activitatii profesionale;
c) deplasarea pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta;
d) deplasarea din motive justificate, precum ingrijirea/ insotirea copilului, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati ori deces al unui membru de familie;
e) deplasari scurte, in apropierea locuintei/gospodariei, legate de activitatea fizica individuala a oamenilor si nevoile animalelor de companie/domestice.
Art. 5. – (1) In intervalul orar 22,00-6,00, circulatia persoanelor in afara locuintei/gospodariei este permisa numai pentru motivele prevazute la art. 4.
(2) Pentru verificarea motivului deplasarii in interes profesional, persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, legitimatia de serviciu, adeverinta eliberata de angajator sau o declaratie pe propria raspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasarii in interes personal, persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil.
(4) Declaratia pe propria raspundere trebuie sa cuprinda numele si prenumele, data nasterii, adresa locuintei/ gospodariei/locului activitatii profesionale, motivul deplasarii, data completarii si semnatura.
(5) Fac exceptie de la aceste prevederi personalul din cadrul Administratiei Prezidentiale, Parlamentului Romaniei, Guvernului Romaniei, Ministerului Public, institutiilor sistemului national de aparare, ordine publica si securitate nationala, corpului diplomatic si personalul care asigura serviciile de utilitate publica.
(6) Masura se aplica incepand cu data de 23 martie 2020, ora 22,00, ora Romaniei.
Art. 7. – (1) Persoanele izolate la domiciliu, ca masura de prevenire a raspandirii COVID-19, care parasesc locatia in care acestea au fost plasate, fara aprobarea autoritatilor competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate si sunt conduse de fortele de ordine publica si plasate in carantina institutionalizata, sub paza.
(2) Persoanele carantinate, ca masura de prevenire a raspandirii COVID-19, care parasesc locatia in care acestea au fost plasate, fara aprobarea autoritatilor competente, sunt carantinate pentru o noua perioada de 14 zile.
(3) Masurile dispuse potrivit alin. (1) si (2) nu exonereaza persoanele de raspunderea contraventionala sau penala.
(4) Masurile se aplica incepand cu data publicarii prezentei ordonante militare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
PRIMAR, SECRETAR GENERAL AL U.A.T.
Hultoană Paula-Denisane Roșca Vasile